Interviu cu Andra Mirescu: din culisele vieții și carierei
Bună ziua și bine v-am găsit! Astăzi avem plăcerea de a discuta cu talentata actriță, Andra Mirescu. Cu o carieră impresionantă în teatru, voce pentru numeroase desene animate și o pasiune pentru educație, Andra a reușit să își lase amprenta în lumea artistică din România. Vom explora împreună parcursul ei profesional, provocările și succesele întâmpinate, precum și proiectele viitoare. De asemenea, vom afla mai multe despre cartea sa pentru copii, „Aventurile lui Scânteiuță - Drumul către Soare”. Vă invit să ne alăturăm acestei călătorii captivante prin viața și cariera Andrei Mirescu.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie și cine a fost cel mai mare susținător al tău în acest parcurs?
Pasiunea mea pentru actorie am descoperit-o destul de târziu. Prin clasa a 10-a - a 11-a, la liceu. Eu îmi doream psihologie și jurnalism. A venit un regizor care voia să monteze un spectacol, îl cunoșteam și am zis că, dacă tot ne cunoaștem, hai să merg și eu la casting. Și de acolo mi s-a schimbat viața. Am dat casting pe un rol pe care nu se aștepta nimeni să-l iau, unul de mamă, pe care au dat casting toate fetele, deși eu eram cea mai scundă; ca tipologie m-am potrivit cel mai bine și de acolo încrederea în faptul că trebuie să fac asta a tot crescut. Am început să urmez în următorii ani cursuri de actorie și apoi am venit la București. Într-o secundă parcă s-a deschis o poartă de care nu știam că există și care mi-a arătat calea. Mama m-a susținut mereu, a fost din prima în regulă cu alegerea mea, ceea ce înseamnă un mare plus deoarece cunosc multe persoane care se temeau de părinți din cauza alegerii actoriei ca studii universitare.
Care sunt amintirile tale preferate din perioada studiilor la Universitatea Hyperion și U.N.A.T.C.?
În facultatea de actorie (HYPERION) țin minte că eram o echipă foarte închegată; cel puțin din anul al doilea am rămas mai puțini și am rămas chiar cei care ne înțelegeam foarte bine. Îmi aduc aminte cu drag faptul că simțeam spiritul de echipă în grupă și că trăgeam mai mereu toți pentru același scop. Și îmi mai amintesc cu drag de profesorul nostru, Cornel Todea, care era un adevărat personaj, cu o voce gravă și care, deși părea dur, era minunat și extrem de amuzant.
Apoi la facultatea de păpuși-marionete (U.N.A.T.C.) îmi aduc aminte că eram printre multe proiecte și că alergam mereu să ajung la școală, dar când ajungeam acolo era o relaxare; la fel, grupa era foarte faină, ne înțelegeam între noi și asta dădea un plus mare agitației mele din perioada aceea.
Apoi a urmat masteratul de la U.N.A.T.C. care a fost pur și simplu un deliciu, a fost locul în care m-am regăsit total, masterul fiind în terapie prin artă și artele spectacolului. Au fost 2 ani în care am învățat despre mine cât nu învățasem în 30 de ani, a fost locul unde am găsit cea mai mare susținere, libertate de a exista și de a te exprima, înlăturare a temerilor, bunătate și tot ce vine la pachet cu acestea.
Cum te-a influențat mutarea la București în 2008 în dezvoltarea carierei tale?
Dacă nu mă mutam din Ploiești la București, cu siguranță nu eram omul care sunt astăzi, acum și aici. A fost o mutare bună, ca să spun așa. M-am desprins din locul meu și am învățat să dau din coate singură și să-mi iau zborul. Și cred eu că am făcut-o din plin; am reușit să mă duc independentă de orice spre lucrurile care îmi erau benefice mie și să-mi croiesc propria cale. Lucruri care nu erau posibile în Ploiești alegând aceeași meserie, deoarece acolo nu există secție de actorie, chiar dacă Ploieștiul are un teatru absolut minunat, cu niște actori de excepție și montări pe măsură. Plus că Bucureștiul are altă deschidere, sunt proiecte multe, teatre mult mai multe și ai de unde să alegi mai ușor, chiar dacă noi, actorii, suntem mult mai mulți.
Care a fost cel mai provocator rol pe care l-ai interpretat până acum și de ce?
Fiecare rol în parte e provocator și savuros; depinde, e adevărat, cât de multă importanță și atenție îi dai. Însă nu pot spune că un rol până acum m-a provocat atât de tare încât să rămână capăt de listă. Totuși, pot spune despre rolul “EA” – din spectacolul “La un metru de tine”, realizat de Andrea Buzetti (a fost un spectacol făcut în parteneriat cu teatrul La Baracca, din Italia), că m-a solicitat emoțional foarte mult deoarece era o poveste foarte sensibilă, de o candoare extraordinară și foarte pe mine. Când mama a venit și a văzut spectacolul, a spus că rolul e făcut pentru mine și este despre mine și viața mea. Și așa am simțit și eu mereu. Rămâne încă spectacolul meu preferat și rolul preferat de până acum.
Cum a fost experiența de a face dublaj pentru desene animate și care a fost personajul tău preferat?
Ador să dublez. Știu că mi-am dorit mult și că tot nu reușeam să găsesc o portiță pentru a intra în lumea asta, până la un moment dat când am fost chemată la un casting și de acolo s-au deschis căile. Mă amuză când merg la studio și în 3 ore trag 4 personaje diferite, cu energie diferită; mi se pare magic și distractiv. Mi-a plăcut tare să lucrez la personajul Courtney din Dead End: Paranormal Park, un mic drac foarte energic și extrem de enervant la modul cel mai drăguț. M-am distrat să lucrez cu personajul acesta, însă sunt foarte multe personaje care mi-au plăcut de-a lungul timpului.
Ai jucat într-o varietate de producții teatrale. Care este genul de teatru în care te regăsești cel mai mult și de ce?
Îmi place foarte tare teatrul de mișcare, nu neapărat coregrafie, însă teatrul care are multă mișcare scenică, ador teatrul nonverbal, mi se pare că poți transmite foarte mult chiar și fără cuvânt, doar prin trup.
Povestește-ne despre colaborarea ta cu Gașca Zurli și ce a însemnat acest proiect pentru tine?
Gașca Zurli a fost acum foarte mult timp. Cred că am început colaborarea cu ei acum 15 ani, când aveam vreo 20, a fost un început de drum, dar care s-a încheiat 4 ani mai târziu, odată cu evoluția mea. A fost un loc unde m-am bucurat foarte tare de colegii cu care ulterior am devenit și prietenă, ținând legătura cu unii dintre aceștia chiar și acum, mulți ani mai târziu.
Cum a fost pentru tine să predai actorie pentru copii și adulți? Ce te motivează în această activitate?
Inițial când am început să predau m-am speriat puțin, credeam că e prea greu, apoi mi-am dat seama că am lipici și am continuat, cu grupe de vârste din ce în ce mai mari și grupe tot mai multe. A fi trainer face parte din mine, îmi place foarte tare. Acum câteva zile mi-am dat seama că făceam un fel de meditație ghidată de mulțumire și iubire și în timp ce persoana din căști vorbea despre iubire, mi-a venit în minte una din grupele mele. Atunci mi-am readus aminte cât de mult îmi place să fac asta, chiar dacă este uneori o muncă foarte dificilă și nu tot timpul ușor de gestionat. Și important este că văd beneficiile de la lună la lună și apoi de la an la an. Văd cum copiii, adolescenții și persoanele cu care lucrez se dezvoltă, cresc emoțional, în încredere, în conectare cu sine, în conectare cu ceilalți, în deschidere și asta e o răsplată pe măsură.
Cartea – Aventurile lui Scânteiuță – drumul către soare
Ai scris o carte pentru copii intitulată "Aventurile lui Scânteiuță - Drumul către Soare". Ce te-a inspirat să scrii această piesă și care a fost reacția publicului?
Cartea aceasta a venit ca prin minune într-o zi din pandemie. Mi-a venit un titlu în cap, titlu care nu mai este astăzi al cărții deoarece a fost modificat de câteva ori, însă de la el, în 3 zile am reușit să scriu povestea aceasta. Apoi am așteptat 2 ani să o public, până am aplicat la editura cu care am lucrat și aceștia mi-au preluat-o și am dus-o mai departe în casele oamenilor. Munca mai dificilă a fost pentru mine după ce am scris cartea, deoarece a trebuit să fac caietul de lucru, în ea fiind cuprins și acesta, deoarece este o carte de dezvoltare personală pentru copii și familii. Însă cartea efectiv a ieșit din mintea mea în 3 zile. Am simțit că parcă scriu mâinile fără mine.
Plănuiești să scrii și alte cărți sau piese de teatru în viitor? Dacă da, ne poți oferi câteva detalii?
Da, aș vrea să scriu în continuare. Am niște frânturi pentru o carte de dezvoltare emoțională, dar care este adresată celor mari de data aceasta, însă nu știu cât va dura să iasă tot ce am de spus, posibil ani. Însă cu siguranță vreau să mai scriu și pentru copii, îmi trebuie mai mult timp în fața laptopului.
Care sunt proiectele tale actuale și ce planuri de viitor ai în cariera ta artistică?
În perioada următoare, vară fiind, mi-am promis că o să mă relaxez mult. Au fost niște ani aglomerați și simt că acum merit să stau o perioadă. Din septembrie voi începe doar cu predatul și cu proiectele Teatrului Ion Creangă, teatrul la care eu sunt angajată. Acestea sunt sigure, vedem pe viitor ce porțițe se mai deschid și ce parcurs o să am.
Cum vezi evoluția teatrului pentru copii în România și ce crezi că s-ar putea îmbunătăți în acest domeniu?
Teatrul pentru copii, din punctul meu de vedere, începe să o ducă destul de bine. Acum cei de la UNITER au redeschis secția de premii adresate acestei categorii, ceea ce înseamnă că am început să fim iar în fața criticilor și asta este un lucru bun. Cel puțin în București există 4 teatre mari destinate copiilor și tineretului, care au producții bogate și inspirate de cele mai multe ori. E absolut normal să fie și produse de duzină, însă există spectacole pentru copii foarte valoroase în momentul acesta pe piața din București. Plus că există și trupele independente pentru cei mici, așa că ei pot gusta o varietate mare de produse. Un lucru ce îndemn să facă părintele este să nu ducă copilul într-un singur loc, ci să încerce să meargă cât mai mult peste tot, îi vor familiariza pe cei mici cu tipuri, stiluri diferite și asta îl va ajuta pe copil.
Cum îți petreci timpul liber și ce activități îți aduc cea mai mare bucurie în afara scenei?
Îmi place tare să citesc cărți de dezvoltare personală și nu numai, ador să stau cu animalele mele, să ies prin pădure sau câmp cu câinele, vara să fac stand up paddle și iarna să merg cu placa. Îmi plac filmele și mai nou am învățat să-mi placă să mă odihnesc.
Ce valori personale consideri că sunt cele mai importante și cum le integrezi în munca ta?
Corectitudinea și empatia. Cred tare că atâta vreme cât există acestea două, restul lucrurilor devin mult mai ușoare, oricât de anevoioase s-ar arăta.
Îți mulțumim, Andra, pentru timpul acordat și pentru că ai împărtășit cu noi atât de multe aspecte interesante din viața și cariera ta. A fost o plăcere să descoperim poveștile din spatele rolurilor tale și să aflăm mai multe despre pasiunea ta pentru actorie și predare. Îți dorim mult succes în toate proiectele viitoare și abia așteptăm să vedem ce noi realizări vei aduce pe scena teatrului românesc și nu numai. Mult succes și la cât mai multe spectacole reușite!