Georgiana Bogdan - Melodia unei inimi puternice
Georgiana Bogdan aduce în atenția publicului un cântec cu o armonie ce îmbină tradiția și modernitatea, melodia 'Femeia din România', se ridică ca un omagiu adus frumuseții și puterii femeilor din această țară. Într-o simfonie a emoțiilor și a povestirilor, această piesă aduce în prim-plan grandoarea și grația femeii române, capturând esența ei într-un cadru sonor ce răsuna cu mândrie și respect. Descoperiți în această călătorie muzicală o poveste ce celebrează feminitatea și forța, împletind tradițiile cu viziunea contemporană într-o manieră captivantă și inspirațională.
R. Care a fost inspirația din spatele creării acestei melodii?
G.B. Inspirația din spatele melodiei, precum spune și în titlu, a fost FEMEIA și nu orice femeie, mai precis româncele noastre frumoase.
R. Cum se integrează imaginea și rolul femeii în societatea românească în cadrul acestei piese?
G.B. Eu consider că femeia are un rol esențial și că prin versurile acestei melodii am scos în evidență faptul că noi româncele suntem niște femei perverse dar cuminți, dacă aș putea spune așa. Deoarece, față de femeile din alte țări avem sufletul cald și nu trebuie “să depunem mult efort” pentru a cuceri un bărbat, este suficientă o privire și un zâmbet dulce, pentru a ieși în evidență.
R. Există anumite povești sau experiențe personale care au inspirat versurile sau atmosfera melodiei?
G.B. Din viața mea personală nu doresc să dau amănunte, însă vă pot spune că din ce am auzit și văzut am reușit să creez aceste versuri.
R. Care a fost procesul de creare a videoclipului?
G.B. Pe tot parcursul procesului i-am avut lângă mine atât pe cei de la Hobby Music Timișoara, (echipă alcătuită din Grigorie Ștefănică, Sergiu Pelle, Adrian Șerban, Claudiu Stângaciu) niște oameni extrem de talentați, pe sora mea Cerasela Bogdan cât și pe o prietenă dragă mie Delia Chioran, care au fost lângă mine, care m-au susținut la fiecare pas, iar împreună am reușit să punem piesele în puzzle ca să iasă acest videoclip pe care oamenii îl vizionează și apreciază azi.
R. Au fost implicate locații specifice din România sau alte elemente culturale pentru a sublinia identitatea și mesajul melodiei?
G.B. Nu a fost nevoie de o locație specifică în videoclipul acesta, el a fost filmat la Timișoara la Galla Events, am vrut să evidențiez FEMEIA, de aceea am avut nevoie doar de câteva domnișoare și doamne, care să reflecte cât de frumoase suntem, iar eu sper ca fiecare femeie să se regăsească în această melodie.
R. Care a fost reacția publicului față de videoclipul piesei?
G.B. Pe mine mă bucură enorm de mult să văd că reacția publicului la piesa mea este una atât de bună, deoarece am creat-o cu drag. Fiecare persoană care ascultă această melodie îmi spune că este un proiect foarte frumos și bine realizat.
R. Care este cel mai memorabil moment din cariera ta de până acum? Există vreo performanță sau concert care îți aduce amintiri deosebite?
G.B. Momente memorabile și amintiri deosebite adun la fiecare eveniment, n-aș putea să aleg doar unul din ele.
R. Care sunt valorile și principiile care vă ghidează în munca dvs. și în interacțiunile cu fanii și cu publicul în general?
G.B. De micuță mi-am dorit să pot încânta lumea cu vocea mea, de curând am reușit să-mi îndeplinesc această dorință. În familia mea, tatăl și sora mea sunt muzicanți. Ei mi-au insuflat iubirea pentru muzică, prin ei am văzut cât de frumos este să ieși în fata publicului, să pui suflet și să primești aprecierea oamenilor. Datorită lor sunt astăzi persoana care vă răspunde la întrebări.
R. În afara de muzică, care sunt alte activități sau hobby-uri în care te implici în timpul liber?
G.B. În afara muzicii îmi place foarte mult să citesc, să ies în natură și să iau parte la activități sportive. Îmi plac momentele de respiro, deoarece sunt afundată de multe ori în compoziții alături de sora mea și uităm să mai facem pauze, însă când prindem momentul îl savurăm la maxim.
R. Ce urmează pentru Georgiana Bogdan în viitorul apropiat? Există vreun album sau alte proiecte muzicale pe care le pregătești și le poți dezvălui publicului?
G.B. Îmi place cum sună această întrebare “Ce urmează pentru Georgiana Bogdan în viitorul apropiat?”. În viitorul apropiat urmează proiecte noi alături de prietenii mei de la Hobby Music Timișoara, însă pentru a afla mai multe detalii vă invit să urmăriți atât pagina mea Georgiana Bogdan Oficial, cât și a studioului, unde vom posta detalii despre fiecare proiect la care lucrăm sau vom lucra. Așa că stați pe aproape.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți ale interpretei Georgiana Bogdan accesați platformele digitale:
Facebook: Georgiana Bogdan
Instagram: Georgiana Bogdan
TikTok: Georgiana Bogdan